Petreci mult timp la birou, iar programul încărcat te împiedică să ai o dietă sănătoasă? Aloci mai puțin de 30 de minute prânzului și mănânci în fața tastaturii sau mereu pe fugă? Trebuie să știi că obiceiurile alimentare au un impact enorm asupra sănătății tale, iar alegerile greșite te pot transforma într-un om obosit și bolnav. Obezitatea, bolile de inimă, diabetul zaharat sau steatoza hepatică sunt doar câteva dintre riscurile la care te supui dacă nu acorzi atenție felului în care te alimentezi.

Așadar, este important să ai o dietă sănătoasă, care îți asigură energia pentru întreaga zi.  Secretul constă în pachețelul de mâncare luat de acasă, care să conțină masa de prânz și câteva gustări nutritive, precum fructe, nuci sau alune, alternativa ideală pentru produsele de patiserie sau dulciurile rafinate. Mâncarea gătită te ajută să combați eficient oboseala și să faci performanță. Este sănătoasă, energizantă, dar și mult mai ieftină decât cea cumpărată!

pauza-de-masa-la-serviciu-vegeta

Dacă te trezești devreme și nu ai chef să gătești de la prima oră, poți folosi mâncarea preparată pentru acasă din ziua anterioară. Încearcă o rețetă simplă de pui cu ciuperci sau una mai sofisticată de creveți cu spanac și orez ori pește cu legume, surse excelente de nutrienți și de energie. Grătarele se prepară numaidecât, iar legumele la grătar nu durează mai mult de 15 minute până sunt gata. Indiferent dacă alegi o mâncare pe bază de carne sau de legume, adaugă o linguriță de Vegeta Naturella pentru extra savoare și o bogăție de arome naturale, care le vor face poftă și colegilor tăi! Vegeta Naturella conține doar gusturi naturale și legume din abundență, fără potențiatori de gust, arome artificiale sau agenți de colorare. Gustul său deplin se datorează excepționalei combinații dintre legumele uscate și condimentele cele mai rafinate. Merge cu orice fel de mâncare și te va inspira să creezi noi capodopere culinare!

Pune la pachet și fructe sau legume, pentru atunci când îți este poftă de o gustare rapidă și delicioasă. Acestea conțin antioxidanți, fibre, enzime, vitamine și minerale, eliberând energia într-un mod mult mai lent decât gustările de tip fast food, care nu ajută corpul cu nimic. Dacă mănânci fructe și legume eviți pericolul de a te îmbolnăvi de cancer, hipertensiune, boli de inimă, artrite sau diabet. Antioxidanții pe care îi conțin sunt benefici pentru creier, încetinind procesul de îmbătrânire.

Alege pâinea integrală, pentru o rezervă stabilă de glucoză cu un indice scăzut. Cu cât glucoza și insulina sunt mai bine reglate, cu atât capacitatea de funcționare a creierului este mai bună. Cât despre lichide, ideal ar fi să bei doar apă plată și o cană sau două de ceai ca alternativă pentru cafea și sucuri energizante. Dacă nu îți place neîndulcit, alege mierea sau zahărul brun în defavoarea îndulcitorilor artificiali de tipul zaharinei.

Nu sări niciodată peste pauza de masă, chiar dacă ești foarte ocupat. Invită-ți colegii să ți se alăture și nu mânca la birou! Alege un loc liniștit, unde te poți relaxa și savura în voie bunătățile pregătite de acasă, condimentate cu Vegeta Naturella. Vei observa cum o gustare sănătoasă îți va da energie și putere de muncă, iar tu vei face față oricărei provocări!

masa-serviciu-vegeta-naturella

Tu ce zici de asta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *