Cine spune că doar vara este vreme de grătar cu prietenii? Cu toată abundenţa aceasta de carne proaspătă, de condimente care se ivesc de prin rafturile magazinelor, ar fi cazul să nu laşi aptitudinile tale să hiberneze tocmai acum.

 

Vegeta grill condimente pentru carne la grătar, o poveste fabuloasă şi suculentă

Şi dacă nu ai ieşit în frig cu prietenii în seara de Revelion, încălzindu-te cu puţină ţuică fiartă sau vin fiert şi strunind cărbunii pentru o carne friptă, nu e timpul pierdut. Mai sunt motive de sărbătoare şi prietenii sunt tot acolo. Carnea se prepară simplu. Orice te-ai gândit tu că ar sfârâi bine pe grătar, de la costiţe şi cotlete de porc sau berbecuț la muchiuleţ de porc, copănele sau ciocănele de pui, cârnaţi, toate acestea se prepară cel mai repede cu Vegeta grill condimente pentru carne la grătar. Bucăţile de carne uscate cu un şerveţel înainte pentru a se pătrunde de gustul ingredientelor, se presară cu Vegeta grill condimente pentru carne la grătar, iar totul se va transforma într-o poveste fabuloasă şi suculentă. Trebuie doar ca lemnele să le pui din vreme pentru a avea jar sau cărbunii să fie bine aprinşi, iar carnea va prinde gust, când pe-o parte, când pe cealaltă.

 

De lemn sau de cărbuni?

Dacă deja problema hainelor groase e rezolvată pentru că e iarnă şi nu-ţi poţi permite să te joci cu focul, mai e una de revolvat: totuşi, cum e mai bine să fie focul? Gustul preparatelor făcute la grătar este diferit în funcţie de alegerea făcută în privinţa lemnelor sau a cărbunilor. Temperatura degajată de cărbuni este mai mare decat cea a lemnelor, de aceea aceştia sunt indicaţi pentru carne, în timp ce pentru legume şi fructe poţi folosi lemnele. Lemnul de fag şi cel de stejar, datorită durităţii, sunt şi ei foarte buni pentru carne. Lemnul de brad, în schimb, arde repede, dar are o aromă nemaipomenită. Se pare că cel mai indicat este să faci o combinaţie din cele două: pune lemne suficiente, iar când se ard, adaugă cărbuni pe margine!

Cel mai sănătos grătar se face folosind grill-ul electric, dar nu şi cel mai aromat. Indiferent de varianta aleasă, însă, este bine ca acesta să fie pregătit cu o oră şi jumătate înainte de a pune carnea pe el. În momentul în care s-au stins flăcările şi jarul este acoperit cu un strat subţire de cenuşă albă, este timpul să aşezi carnea la fript.

 

Ce fac bucătarii pentru un grătar demn de mesele nobililor?

Carnea fără mirodenii e ca seara cu prietenii fără un pahar de voie bună. Acesta e primul lucru pe care trebuie să-l ştii înainte de a scoate fiarele la înaintare, spun bucătarii cei mai pricepuţi. Pentru ca o carne să fie bine pregătită, este de preferat ca aceasta să fie lăsată să se scalde într-un baiţ timp de aproximativ 24 de ore, înainte de a aprinde focul. Pentru a scoate din carnea de porc cele mai apetisante arome, este nevoie de un baiţ destul de elaborat pe bază de cimbru, usturoi, sare, piper, dar pentru a duce povestea într-un punct culminant, poţi adăuga oricare dintre ingredientele: boia iute, rozmarin uscat, frunze de dafin şi câteva fire de mentă proaspătă. Se continuă cu o lingură de oţet balsamic sau sucul unei lămâi, câteva linguri de ulei şi un pahar de vin roşu. Carnea de pui are nevoie de un tratament mult mai blând pe bază de sare, piper, apă şi ulei, 2-3 căţei de usturoi striviţi, o lingură de suc de lămâie şi vin alb. Pentru cei cărora le plac experienţele asiatice, pot adăuga şi sos de soia.

 

Micile detalii care amplifică gusturile

Carnea fiind pregătită şi pătrunsă cu toate gusturile Pământului, nu-ţi rămâne decât să ungi grătarul cu o bucată de slănină, piele de pui sau cu un burete înmuiat în ulei. Pentru un gust diferit, poţi unge grillul şi cu puţină ceapă. De acum, poţi aşeza carnea pe grătar şi încinge spiritul bucuriei cu puţin vin sau ţuică fiartă. Întoarce carnea de porc la 4 minute, iar după ce este rumenită la suprafaţă, mut-o în zona mai rece a grătarului pentru a se pătrunde. În 20 de minute, ceafa de porc ar trebui să fie bine făcută astfel încât să poţi rupe o bucăţică de poftă. Carnea de pui se face puţin mai repede, dar ea trebuie să fie aşezată încă de la început la foc domol. Imediat ce carnea este pătrunsă bine, pune-o într-un vas pe care să-l poţi acoperi. Cât timp va sta acolo, 5-10 minute, ea se va transforma într-un preparat suculent, aromat şi fraged.

Dacă meniul include şi frigărui, combinaţia cea mai reuşită este cea de legume cu carne, înşirate pe beţe metalice. Dacă, totuşi, vei folosi beţe din lemn, atunci va trebui să le înmoi înainte în apă rece. Poţi folosi carne de pui, ardei, ceapă, roşii cherry, bucăţi de vânătă, dovlecel şi orice altceva îți mai trece prin minte şi îți place. Separat, se pot pregăti cartofi în folii metalice, pe care să-i coci direct în jar. Tot în aceste folii, poţi coace şi alte legume sau roşiile pentru mujdei. Micul secret al acestora este usturoiul care se strecoară întreg, cu tot cu coajă, în interiorul foliei. După ce se coc, se crestează şi se adaugă unt. Papilele gustative vor aplauda la contopirea cu moliciunea şi simplitatea acestui preparat.

 

Bineînţeles că nici micilor nu le stă rău pe un grătar în plină iarnă. Aceştia se pun pe grătar la final, împreună cu frigăruile, dar înainte de legume. Şi ce plăcere să întinzi un mic aburind, abia făcut, în muştar şi să-l mănânci pe loc. Adevărate seri cu prietenii, ce mai contează puţin frig! Dar nu uita de cârnaţi, tocmai când aceştia se găsesc din plin! Important este ca aceştia să nu fie înţepaţi pentru ca sucul să nu iasă din ei. Şi nici nu au nevoie de pregătiri prealabile: ei conţin deja toate mirodeniile pentru ca gustul lor să fie unul desăvârşit atunci când vor fi pătrunşi de căldura grătarului.

 

Oricum, iarna e important să fii rapid, să ai totul pregătit înainte de a te apuca de treabă. Cu cât grătarul este gata mai repede, cu atât va fi mai uşor de învins frigul de afară. Şi nu uita de murăturile de sezon! Ele vor completa perfect gustul cărnii şi vor uşura digestia.

Tu ce zici de asta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *